Portul “Saint Louis-du-Rohne” este locul în care ne despărțim de apele sărate şi deschise ale Mediteranei şi ne urmăm drumul pe râuri. Până să pornim mai sunt câteva chestiuni de rezolvat, dintre care cea mai importantă este coborârea catargului, o operaţiune pe care am reuşit să o ducem cu bine până la capăt. Acum Vulpea arată ca în momentul în care am pornit, în 2023, din Timişoara. Am transformat mica noastră ambarcațiune într -o “barcă de râu” care poate să treacă pe sub poduri şi prin ecluze.
“Am emoţii mari cu curentul Ronului, care este unul puternic. Sper ca cele două motoare să facă faţă şi să putem înainta. Dacă nu reuşim va fi nevoie să ne legăm de o barjă care să ne tracteze în amonte” a spus Cristi.
Am pornit în zorii zilei şi chiar la intrarea pe fluviu am trecut de prima ecluză din etapa 2024 a expediţiei. Ronul nu s-a arătat duşmănos cu Vulpea, iar motoarele, de 10 cai putere fiecare, ne ajutau să înaintăm cu aproximativ 5 noduri, adică în jur de 10 km pe oră, mai bine decât ne-am aşteptat.
În această parte a drumului nostru pe apă principalele provocări au fost ecluzele, diferite între ele ca dimensiuni dar şi ca mod de abordare. La început mai temători, am devenit tot mai siguri pe noi şi am învăţat, pas cu pas, ce trebuie să facem în echipă.
Ne apropiem de peretele murdar de mâl şi alge al construcţiei, aruncăm parâmele încercând să ne agăţăm de babale, strigăm unul la altul, ratăm… până la urmă reuşim să ne prindem, se închid porţile în spatele nostru şi apa începe să se ridice iar Vulpea împreună cu ea. După câteva zile am devenit mult mai siguri pe noi, adică aproape specialişti.
Am trecut de trei ecluze în această primă zi de navigaţie pe râuri. Cea de-a doua, ecluza Beucair, a fost repusă în funcţie în 2022, după 55 de ani de pauză. Pentru noi a fost impresionantă, diferenţa de nivel între intrarea între pereții construcţiei şi ieşire este de 16 metri.
Vulpea arată acum ca tăvălită prin noroi. Baloanele care o protejează, sau fenderele (termen preluat, evident, din engleză) îmbrăcate în husele noi de care eram oarecum mândrii au luat culoarea pereților ecluzelor prin care am trecut.
Primii 100 de km pe Ron au însemnat aproape 12 ore de navigaţie şi aşa cum ni s-a mai întâmplat de-a lungul expediției nu am reuşit să vizităm oraşul Avignon, pe care l-am văzut de pe apă.
“Îmi propun să revin aici. Am trecut, cum se spune, ca raţa prin apă, fără să ne bucurăm, de fapt de frumuseţea localităţilor. Dar ştiu, suntem într-o expediţie, un proiect, nu un concediu. Asta va rămâne una din frustrările mele până la finalul drumului”, a spus Cosmin.
Vulpea reușește să facă faţă cu succes curentului de care ne era teamă şi îşi continuă înaintarea pe apele Ronului.
Aprovizionarea cu benzină a bărcii nu a fost foarte simplă în această etapă pe care am parcurs-o pe râuri. Sunt puţine staţii de carburanţi şi a fost nevoie de multe ori, să cărăm canistrele cu mâna până la cea mai apropiată benzinărie.
Aşa s-a întâmplat şi în Roquemaure, unde am înnoptat legaţi la un ponton public, fără nicio facilitate pentru bărci. De dimineaţă am pornit cu canistrele în mână spre orăşel. Pe mal, ne-a ieşit în cale un câine ciobănesc de la o stână pe care nu o remarcasem seara. Părea fioros dar s-a dovedit a fi astfel doar de faţadă, aşa că ne-am continuat drumul liniştiţi şi am reuşi să vedem o parte din localitatea abia trezită.
În mica localitate Roquemaure a existat un castel regal în perioada medievală, dar după Revoluția Franceză castelul a fost demolat și acum au mai rămas doar două turnuri. Comuna este un centru viticol important încă din secolul 18. Aici sunt produse mai multe tipuri de vin, inclusiv unele clasificate drept Côtes du Rhône Appellation d’origine contrôlée.
Am luat benzină şi croissante…nu puteam să nu ne delectăm cu patiseria franţuzească.
Ecluză după ecluză înaintăm împotriva curentului pe Ron. Deşi par la fel, privite din afară, niciuna din aceste creaţii ale omului nu funcţionează în acelaşi mod. Multe din aceste ecluze sunt spectaculoase iar diferenţa de nivel, adică din momentul în care Vulpea intră între pereţii de beton şi până la ieşire depăşeşte 20 de metri. Iar sunetul pereţilor care se închid în spatele nostru şi al babalelor care urcă împreună cu barca pare un concert lugubru. E muzica ecluzelor.
“ Eu sunt istovit, după această luptă continuă cu curentul Ronului. E o luptă la propriu, un skandenberg continuu… echea încă rezistă. Opțiunea de a renunța nu există” spune Cristi.
13 ecluze au fost pe Ron. Un număr cu noroc, sperăm, pentru că trebuie să rămânem optimişti. Am învăţat foarte multe lucruri despre călătoria pe râuri iar farmecul locurilor prin care am trecut l-am captat, parţial în imagini şi foarte mult în suflete.
***
Recent Comments